Organizator: Revista Itaca Dublin

 

Concurs Peregrinări, ediția a XIII-a, poezie și proză scurtă, 2020

Cupon Concurs Peregrinari 2020

  1. Perioada de trimitere a poeziilor/prozelor pentru concurs: 1 octombrie – 15 noiembrie 2020
  2. Taxă de înscriere. Începând cu această ediție adoptăm sistemul din străinătate, cu deosebirea că toți banii vor merge la câștigătorii concursului. Taxa este în valoare de 10 euro, care se vor plăti achiziționând un “Cupon concurs” (faceți click pe imaginea galbenă de deasupra), iar plata se va face prin serviciul PayPal sau Stripe (direct de pe card). Pentru fiecare secțiune se plătește taxa separat. Pentru că aceste servicii percep un comision de cca. 5% (10% pentru cele două tranzacții – primire expediere), acesta se va reține din suma finală, astfel toți participanții sau observatorii vor ști care sunt premiile. Locul I va primi 50% din suma totală, locul II 30%, iar locul III 20%. Spre exemplu, dintr-o sumă de 1000 euro (de la 100 participanți), se rețin taxele de 100 euro, rămân 900 euro pentru premii, iar locul I va primi 450 euro, locul II 270 euro și locul III 180 euro.
  3. Jurizare: 16 – 30 noiembrie.

Juriul este format din redactorii revistei Itaca: secțiunea poezie – Dorina Șișu (Irlanda),  Dorina Brândușa Landen (Suedia),  Em Sava (Canada), Emanuel Pope (Anglia); secțiunea proză – Gabriela Căluțiu Sonenberg (Spania), Monica Tonea (Belgia), Viorel Ploeșteanu (Irlanda) + Ștefan Doru Dăncuș (Anglia).

4. Anunțarea câștigătorilor: 1 decembrie

5. Poeziile se trimit numai pe adresa concursulperegrinaripoezie@gmail.com (organizator Viorel Ploeșteanu)

Textele de proză se trimit numai pe adresa concursulperegrinariproza@gmail.com (organizator Dorina Șișu)

6. Fiecare participant va trimite poezia/proza în nume propriu și va primi un e-mail de răspuns în 48 de ore, numai după confirmarea plății. Dacă nu primiți acest e-mail, vă rugăm să retrimiteți! Este bine să faceți plata în același timp cu trimiterea poeziei/textului pe email și să menționați numărul comenzii (tranzacției).

7. Se trimite o singură poezie, în limba română, într-un document word de maximum 2 pagini A4, fără imagini, cu diacritice, font Times New Roman, mărimea literei 12 sau/și o singură proză scurtă de minimum 2 pagini, maximum 5 pagini A4, în aceleași condiții.

8. Fiecare participant se va înscrie o singură dată în concurs (la una sau ambele secțiuni), atașând la e-mail numele real și complet (dacă doriți să apăreți cu un pseudonim, trebuie să menționați acest lucru, pe lângă numele real), o fotografie jpg și localitatea de reședință.

9. Poezia/proza trimisă la concurs nu trebuie să mai fi fost publicată anterior, nici măcar pe blogul personal sau pe site-uri de literatură.

10. Vârsta minimă de participare este de 18 ani împliniți. Vârstă maximă nu se impune.

11. Pot participa la concurs scriitori de limbă română, indiferent de naționalitate și oriunde s-ar afla pe această planetă.

12. Poeziile/prozele intrate în concurs vor fi postate pe site-ul www.itaca.ie (Revista Itaca/Concurs Peregrinări/Peregrinări 2020 – poezie/Peregrinări 2020 – proză) sub anonimat, primind un număr de ordine, în funcție de înscrierea lor (separat pentru fiecare secțiune).

13. Participanții sunt rugați să nu-și promoveze creația cu numărul respectiv pe propriile pagini de internet, în pofida faptului că nu va exista și un vot al publicului.

14. Jurizarea se va face în două etape. În prima, între 16 și 28 noiembrie, fiecare membru al juriului va nota 10 poezii/proze, pe care le consideră ca fiind cele mai bune, cu valori de la 1 la 10, fără a repeta vreo notă. După această primă evaluare, cele mai bine situate 10 poezii/proze vor intra în faza finală, între 29 și 30 noiembrie, iar fiecare membru al juriului va nota numai locurile I, II și III, acordându-le 5, 3 respectiv 1 punct. Astfel se vor stabili cei trei câștigători.

15. Nu se acordă mențiuni, diplome de participare și nu se face public votul juriului, luat individual.

16. După anunțarea câștigătorilor, în termen de câteva zile, vor apărea pe site și numele + poza autorilor în dreptul fiecărei poezii/proze.

17. Câștigătorii vor primi bani, diplome, iar poeziile/textele câștigătoare vor fi publicate în numărul din martie 2020 al revistei Itaca. Câștigătorilor locurilor I de la cele două secțiuni li se va publica, în anul 2021, câte un volum electronic la Itaca Publishing House, editură înregistrată în UK și Irlanda.

18. Vă vom ține la curent cu evoluția concursului pe site-ul www.itaca.ie și pe pagina de facebook Revista Itaca Dublin.

19. Prin accesarea cuponului de înscriere în concurs și trimiterea email-ului, autorii își asumă faptul că au luat la cunoștință de conținutul acestui regulament și că nu este obligatoriu ca creația lor să fie neapărat premiată și vor respecta decizia juriului, contestațiile ulterioare nefiind luate în considerare.

20. Cei care doresc să susțină financiar acest concurs o pot face, iar noi le vom promova numele/compania în cadrul proiectului. Banii vor merge, desigur, la cei mai buni dintre autori. Ne puteți contacta la adresa revistaitacadublin@gmail.com

Primul sponsor al concursului este Toader Ciuta, om de afaceri român din Irlanda, președinte al Organizației PNL Irlanda și susținător financiar al echipei de fotbal FC Transilvania din Irlanda, precum și a numeroase proiecte culturale. Toader Ciuta oferă 300 de euro pentru secțiunea poezie, banii împărțindu-se astfel: 150 euro pentru locul I, 100 euro pentru locul II și 50 euro pentru locul III. Mulțumiri!

Al doilea sponsor al concursului este Alfa Medics (companie din Dublin, reprezentată de Angela Brătulescu Pârvu și George Brătulescu), care acordă premii în valoare de 300 euro celor trei câștigători de la secțiunea proză astfel: 150 euro pentru locul I, 100 euro pentru locul II și 50 euro pentru locul III. Mulțumiri!

Succes și inspirație tuturor participanților!