Invitație în paginile revistei Itaca

 

Itaca este o revistă de cultură, care publică numai scriitori de limbă română trăitori în afara granițelor țării, cu frecvență trimestrială (martie, iunie, septembrie și decembrie), care apare atât pe suport de hârtie cât și electronic. 

Toți scriitorii de limbă română din diaspora sunt invitați să propună texte spre publicare (1-3 pagini A4 de proză scurtă, articole pe teme culturale, recenzii etc. sau 3-5 poezii), trimițându-le pe adresa de e-mail revistaitacadublin@gmail.com într-un document word (nu pdf), simplu (neprelucrat), Times New Roman, corp de literă 12, obligatoriu cu diacritice, la un rând, însoțite de o fotografie personală în format jpg și un scurt CV literar, cu menționarea localității de reședință (numai prima dată). Nu se acceptă fragmente de roman sau piese de teatru. Un autor poate trimite pentru un număr de revistă numai proză sau numai poezie, nu ambele. Nu se primesc volume din care să selecteze redactorii. Nici materiale pentru mai multe numere de revistă. Toate materialele sunt introduse în redacția revistei, sub anonimat, unde sunt evaluate de cei 6 redactori, primind sau nu acceptul de publicare. Recomandarea noastră este să nu trimiteți materiale care au fost publicate anterior sau pe care le-ați propus spre publicare și altor reviste. Așteptăm propunerile dumneavoastră până pe data de 1 a lunii în care apare fiecare număr (martie, iunie, septembrie, decembrie).

De asemenea, ilustrarea revistei se face cu lucrări ale artiștilor plastici români stabiliți în străinătate, pe care îi rugăm să ne contacteze în acest sens.

Toate materialele trimise spre publicare vor respecta regula recomandată de Academia Română, folosindu-se astfel forma de scriere cu “â” și “sunt”.

Vă putem crea și o pagină de autor pe site-ul www.bibliotecadiaspora.eu dacă veți dori.

Dacă materialele trimise nu respectă aceste cerințe, nu vor fi luate în considerare, fără vreo explicație ulterioară.

www.itaca.ie