Description
Capitolul I
Poarta abației se înălța în fața ei, fantomatică, ivindu-se doar din când în când în întuneric, printre fuioarele de ceață coborâte dinspre culmile Făgărașului, fără să știe cum ajunsese acolo în miez de noapte. Nici iapa ei, Blanche, nici trăsura cu care venea aici uneori, nu se zăreau prin apropiere. Privi în jur, încercând să distingă ceva în întunericul luminat doar de câteva sclipiri ale stelelor. Zidurile cu contraforturi ce înconjurau abația i se păreau uriașe, parcă crescuseră și brăzdau cerul. Împinse poarta, care se dădu în lături imediat, scoțând un sunet straniu, ca un vaiet de durere.
„Cum de-au lăsat poarta deschisă? Nu fac asta niciodată și mereu unul dintre frații laici stă aici de veghe. Acum, însă, nu pare să fie nimeni prin preajmă.”
Păși pe aleea lungă și îngrijită, plină de flori și arbuști, ce ducea spre biserică și spre clădirile mănăstirii. Se simțea ciudat, de parcă ar fi fost în două locuri în același timp. Era cumva și în curtea abației, dar și în afara lumii, privind totul ca într-o pictură ce se dezvăluia și creștea cu fiecare pas pe care-l făcea. Dinspre columbar, se auzea uguitul ușor și foșnetul păsărilor trezite din somn de sunetul pașilor ei. Turnul clopotniței de pe fațada de vest împungea și el noaptea, iar mlaștina din apropiere își răspândea mirosul greu de nămol și putreziciune. Ceața descrise pentru o clipă un cerc în jurul lui Roland, cavalerul din piatră, cu mâinile încremenite pe Durandal1, și apoi se pierdu dincolo de ziduri, spre apa Oltului. Războinicul-vasalul sfânt al unui Dumnezeu războinic și el în vremea aceea îndepărtată-își întoarse capul după ea și piatra scârțâi, rotindu-se. Grăbi pașii cu oarecare teamă, privind mereu peste umăr, dar, de câte ori se întorcea, statuia era la fel ca întotdeauna. Doar piatră neînsuflețită. Celeste ridică din umeri.
„Cred că mi s-a părut, poate din cauza ceții și a întunericului.”
…
Reviews
There are no reviews yet.