“…Volumul vine în continuarea primei sale cărți, fiind o scriere cu nuanță confesivă, o biografie mascată în spatele unor personaje bine ticluite. Se distinge totuși statutul retoric al unui narator omniscient, care se dezvăluie treptat. Ceea ce impresionează este tocmai formula estetică în jurul căreia autoarea alege să-și construiască epicul, o formulă inedită, un amestec de ficțiune și realitate, un text care marșează pe sinceritate și în care reflecțiile devin copleșitoare.
Doina Ira Tăutan transfigurează o felie de existență în literatură, îmbinându-le armonios, recuperând parcă proza Hortensiei Papadat-Bengescu în încercarea de a construi și descoperi gradual sufletul feminin. Scrierea este orientată spre amănuntul psihologic, spre sondarea psihicului feminin aflat într-un declin mărturisit.
…Roman bergsonian, de analiză psihologică, o prelungă și dureroasă confesiune, scrierea Doinei Ira Tăutan se distinge prin forța mărturisirii, prin sinceritatea debordantă, prin autenticitatea trăirilor. Deși scris la persoana a III-a, romanul surprinde prin infuzia de biografism, prin experiența existențială privită în toată ecloziunea ei, rămânând o scriere hibridă, de analiză în care se rezolvă probleme interioare și mai puțin un roman de creație. Așadar, autoarea dă o dimensiune epică propriilor idei, făcându-le astfel mai credibile, urmând linia scriitorului francez Sartre, care mărturisește: „Dacă vrei ca ideile tale să fie mai convingătoare, pune-le într-o narațiune”.
Imelda Chința