Regulament Distincțiile revistei Itaca pentru Cartea anului – Diaspora – 2020
Ediția a VI-a
Organizator: Revista Itaca – Dublin
Începând cu anul 2015, revista Itaca acordă distincția pentru Cartea anului la trei secțiuni, „Poezie”, „Proză” și “Specială” (eseu, critică, biografie, traduceri etc.), pentru scriitorii de limbă română stabiliți în afara granițelor României.
Juriul va fi format din redactorii revistei Itaca.
Condiții de participare:
Autorii sau editurile vor trimite pe adresa revistaitacadublin@gmail.com pdf-ul și coperta (jpg) cărții pe care doresc să o înscrie în concurs, carte apărută obligatoriu în anul 2020, în limba română (sau bilingv, inclusiv română), la orice editură din țară sau străinătate.
Pot participa și cărțile electronice cu ISBN.
Un autor poate trimite numai un volum de proză și/sau unul de poezie și/sau un volum care se integrează în secțiunea specială.
Participanții vor trimite și o scurtă prezentare de autor, incluzând adresa de reședință.
Trimiterea pdf-urilor se încheie pe data de 31 decembrie 2020, câștigătorii fiind anunțați pe data de 25 martie 2021.
Jurizarea se face în două etape. În prima etapă sunt evaluate toate cărțile primite, cu valori de la 5 la 10, urmând ca în finală să intre, în urma punctajelor obținute, câte trei volume pentru fiecare secțiune. Finalistele vor fi anunțate public cu o săptămână înainte de stabilirea câștigătorilor, care se vor desemna prin acordarea fiecărui membru al juriului a următoarelor punctaje: 5 puncte pentru prima preferință, 3 puncte pentru cea de-a doua și 1 punct pentru cea de-a treia.
Premiul câștigătorilor (numai locurile I pentru fiecare secțiune) va fi acordarea unei diplome și publicarea (reeditarea) unei cărți electronice la Itaca Publishing House în cursul anului 2021. Condiția va fi ca manuscrisele să respecte cerințele editurii.
Vă dorim succes!