A apărut a doua ediție a romanului Ciorile albe, publicat de Viorel Ploeșteanu prima dată în anul 2007, despre care criticul Fănuș Băileșteanu spune în prefață:
“Acum, cu experienţa dobândită – şi ceva pe deasupra, în privinţa compoziţiei – individualizării personajelor şi nu mai puţin în privinţa stilului (mai poetic la început, realist „actual” şi chiar dur în cele din urmă), autorul vine în faţa cititorilor cu un mic, dar dens roman, care, spre deosebire de prima carte – unde „ploaia” se mişca de la Oborul bucureştean în satul teleormănean, sau/şi invers – este eminamente citadin.
…O a patra dimensiune o reprezintă Moartea. E, aici, parcă ceva din – păstrând, evident, proporţiile (întru specificul locului, valoarea, calitatea şi vârsta scriitorului), ceva zic, din atmosfera Muntelui vrăjit al lui Thomas Mann. De altfel, debutul cărţii, cam germano-teutonic, (iar mai apoi o prezenţă feminină captivantă ca şi Madame Chauchat), m-au făcut să mă gândesc, o clipă, la o asemenea… comparaţie.
…
Din toţi locatarii Vilei, la sfârşitul cărţii, n-au mai rămas în viaţă decât Leonte (la puşcărie), familia Petruş şi Magnolia şi cuplul moromeţian Martin şi Costache. Adică cei doi prieteni de-o viaţă, care, aflaţi iarna în Cişmigiu, au privit o cioară îngheţată, albită de zăpada ce-o acoperise, văzând parcă în această imagine propriile lor vieţi.
Aceasta să fie filosofia vieţii?!
Să aşteptăm cu încredere evoluţia scrisului talentatului tânăr prozator.”
Un roman în care cititorul ajunge ușor să fie captivat de poveste și apoi să empatizeze cu personajele, fie ele tinere și visătoare precum Leonte sau Petruș, sau mai trecute prin viață, așa ca Garotescu (cel numit Grotescu de bunul său prieten). Este o carte cu multe descrieri inclusiv de ordin geografic, cu pasaje meditative profunde și figuri de stil extrem de inspirat alese. Nimic nu e la voia întâmplării, ci totul e gândit de scriitor în cele mai mici detalii. O operă în care forma se armonizează foarte bine cu fondul! Felicitări scriitorului!