 Volumul de versuri suntem cameleoni, autor Emanuel Pope, este o reeditare a ediției din 2016, atunci când revista Itaca, cu complicitatea Editurii Singur, i-a făcut o surpriză autorului, publicându-l și “lansându-l” în cadrul unui eveniment cultural din Dublin, Irlanda.

 ”Dorina Șișu este una din scriitoarele generației mele, ca să zic așa, care lucrează cu evenimente și teme din epoca socialistă dar nu este singura; apar cărți ale celor ce-și reamintesc tinerețea (sau copilăria) din acele vremuri și poate că n-ar trebui să avem pretenția de a le denumi „literatură de sertar”. Dar avem.

 O reeditare a volumului de versuri Elegiile întoarcerii, apărută pentru prima dată în 2016.

 Antologie de poezie contemporană irlandeză, bilingvă

 Primul proiect al Itaca Publishing House îl reprezintă realizarea a două volume colective, diaspora ’20, de proză și poezie, incluzând câte 20 de poeți și prozatori români din diaspora.