Feeria unei întâlniri culturale – Feria del Libro Rumano, Getafe, Madrid

Itaca Publishing House a fost invitată să participe la prima ediție a Târgului de carte românească de la Getafe, Madrid, în perioada 7-9 octombrie 2022, unde a expus cărțile apărute anul acesta și a lansat două dintre ele, în prezența autorilor. În prima zi a fost lansat volumul Povestiri de pe lumea cealaltă, autor I. C. Liță, eveniment moderat de Viorel Ploeșteanu, din partea editurii, invitat fiind și scriitorul Eugen Barz, rezident în Spania, care a remarcat originalitatea și subtilitatea stilistică a lui I. C. Liță. În cea de-a doua zi de târg, a fost lansat romanul Pe mâna femeilor, autor Felix Nicolau, eveniment moderat, de asemenea, de Viorel Ploeșteanu, cu participarea scriitorului Dragoș Cosmin Popa, rezident și el în Spania. Publicul citator s-a putut bucura astfel de prezența a doi scriitori valoroși, unul dintre ei, Felix Nicolau, deja consacrat, celălalt, I. C. Liță, în plină ascensiune.

Dorina Șișu și Viorel Ploeșteanu, în calitate atât de editori cât și de scriitori, au luat parte la dezbateri pe tema promovării culturii române în diaspora și a fenomenului emigrării din ultimii 30 de ani. De asemenea, cei doi scriitori au avut momente personale de prezentare și lectură din creația lor.

Cu o participare bogată a scriitorilor și artiștilor plastici atât din România și Spania, cât și din alte țări ale Europei, Târgul de carte românească de la Getafe a prilejuit întâlnirea sau reîntâlnirea a numeroși oameni de cultură români, legându-se prietenii și punându-se bazele unor viitoare colaborări, care, cu siguranță, vor face mai vizibilă cultura română în diaspora, dar și creația diasporenilor în România.

Cele două organizații culturale din Spania, ASARS și Lucian Blaga, au avut momente deosebit de interesante în cadrul evenimentului, ambele beneficiind de aportul unor scriitori de mare valoare, dintre care aș enumera numai câțiva, fără a subestima pe nimeni: Marin Dumitrescu, Dragoș Cosmin Popa, Laura Cătălina Dragomir, Ovidiu Cornilă, Eugen Barz, Marius Gîrniță, Sorin Bălășcău etc.

O prezență deosebit de interesantă a fost cea a sculptorului Tiberiu Ovidiu Stan, și el rezident în Spania, care a expus 4 lucrări în lemn, una dintre ele dăruind-o Itacăi la sfârșitul evenimentului.

Din România a fost invitat cu o grandioasă expoziție de pictură artistul plastic botoșănean, Liviu Șoptelea, care a fost însoțit de soția sa, invitată de asemenea, scriitoarea Cristina Prisacariu Șoptelea.

Dintre scriitorii veniți din România, am reținut prezența efervescentă a lui Adrian Suciu și a lui Cristian Ghica, bărboși amândoi, ce păreau a fi două personaje venite din Frații Karamazov.

Invitat special și Președinte al Târgului de carte a fost scriitorul Vasile Muste.

De la Craiova a fost prezent cu propriile-i cărți, dar și cu un stand impresionant de artă și cultură oltenească, scriitorul-dramaturg-actor Nicolae Tony Dincă.

Nicolae Coande și-a lansat un volum de poezie bilingv, în prezența traducătoarei Laura Cătălina Dragomir, scriitoare româncă din Spania.

Un moment muzical savuros a fost susținut de artistul Tic Petroșel, iar Ansamblul Someșul a adus pe scenă câteva dansuri din Maramureș.

O prezență permanentă la acest eveniment a fost cea a criticului de artă Antonio Calderon De Jesus, pasionat de cultura română și promotor al acesteia. Mi-a arătat un material colosal, care include documentație pentru aproape 2000 de artiști plastici români de pe tot teritoriul României și din afara ei.

Organizatorii acestui deosebit de bogat eveniment cultural au fost Centro Cultural La Tierra Tracia (președinte Mircea G. Florescu), Casa Regional de Castilla la Mancha en Getafe (director Juan José García), Casa Română de Cultură-Getafe.

Itaca Publishing House a donat câte un exemplar din cărțile și revistele publicate pentru înființarea unei biblioteci de carte românească în cadrul Casei Regional de Castilla la Mancha en Getafe.

Dacă ne-am dus în Spania cu patru valize de cărți, ne-am și întors cu o valiză de cărți cumpărate sau primite de la prietenii scriitori pe care i-am întâlnit acolo.

Pe parcursul celor trei zile de târg, s-au perindat pe scena Casei de cultură din Getafe mult mai mulți scriitori, români și spanioli, decât am menționat aici și le cer iertare că nu i-am numit pe toți.

Mulțumim, Mircea G. Florescu, pentru invitație și felicitări pentru această inițiativă demnă de toată lauda! Vă dorim ca acest târg de carte să devină tradiție și să-l organizați din ce în ce mai bine, cu nume la fel de importante din lumea culturală românească, atât din țară cât și din diaspora.

 

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *