Puține romane românești contemporane au o forță atât de mare a curajului de a expune povești răscolitoare, cu un limbaj dialogal frust, care te bagă în poveste direct, făcându-te martor neputincios al nedreptăților unei lumi de care deseori te simți rușinat știind că faci parte din ea. Subiectul cărții surprinde ultimii ani ai comunismului și primii ani ai democrației stângace și prost înțelese din România, personajul principal fiind o tânără aparent fragilă, dar cu o colosală forță interioară. Dincolo de povestea uneori violentă, Dorina Șișu are talentul și îndemânarea de a expune literar întâmplările, ceea ce situează cartea sa pe raftul de sus al literaturii române.
La o lansare în ape
“Dorina Șișu scrie cu atâta sinceritate încât cititorului îi este greu să facă deosebirea între viața autoarei și a personajului feminin. Romanul este trist, așa cum este și viața celor care ies din rândul masiv al mediocrității mulțimii. Evenimentele, aberațiile istoriei, neroziile oamenilor par a-și da întâlnire ca să maculeze o biografie. Acțiunea povestirii de față se petrece în provincie, iar de la Mihail Sadoveanu încoace știm că provincia nu este doar locul în care nu se petrece nimic, ci și spațiul propice unor crime. Că uneori se ucid doar suflete și se mutilează vieți nu este atât de semnificativ aici.
Paginile Dorinei Șișu se constituie într-o scriitură în care se simte respirația vieții. Romanul ei este o barcă din hârtie aruncată în mijlocul unui pârâu. Lucește albul imaculat al paginii. Drum bun, carte, undeva cineva va încerca să descifreze runele și va fi fericit.”
Petre Anghel
“Proza Dorinei Șișu seamănă cu paleta pictorului care concepea vaste pânze la repezeală, până nu i se usca sângele scurs din propriile vene în care înmuia penelul. Înzestrarea autoarei, obținută cu prețul propriei vitalități și cu cel al unei experiențe de viață care face din ea un soi de Jack London român și feminin, se exprimă dinamic, nervos, mai cu seamă dialogal și mai puțin descriptiv; semn al unei febrilități confesive abia mascate în narațiune ficțională. În fond, autoarea ne dăruiește tot ce are: curajul de a se lua cu lumea de gât, mărturia unei formări traumatice, victoria asupra tristelor împrejurări… Dar mai ales privirea clară îndărăt și înainte. O proză subîntinsă de viață, în tot ce are mai vital marginalitatea frustă, dickensiană, a unei țări ce visează, prin oamenii ei, european, și trăiește cum poate. Suntem în preajma unei prozatoare de forță incontestabilă. Bun venit în clubul celor ce se răzbună pe viață, dublând-o fantasmatic!”
Ovidiu Pecican