Colinele liturgice, autor Andrei Zanca – o poezie anti sistem

Un nou eveniment editorial al Itaca Publishing House este prilejuit de apariția volumului de versuri Colinele liturgice, sub semnătura foarte apreciată a lui Andrei Zanca, scriitor ce trăiește încă de la începutul anilor ’90 în Germania.

Andrei Zanca este autorul a numeroase cărți de poezie și eseistică, fiind premiat în două rânduri de Revista Itaca Dublin cu distincția Cartea anului – diaspora, în anul 2017 pentru volumul de versuri integrala efectului de fluture, apărut la Editura Limes, Cluj, și în anul 2020 pentru volumul de eseuri Ada Kaleh. Spiritualitate și beznă, apărut, de asemenea, la Editura Limes, Cluj.

Cărțile lui Andrei Zanca au fost întotdeauna bine primite de critica literară, cum suntem siguri că se va întâmpla și cu aceasta, scriitura sa neputând trece neobservată, limbajul și tonul fiindu-i atât de propriu încât nu poate fi confundat și nici asimilat vreunui curent și, deși temele abordate sunt extrem de actuale, modul de abordare și poziționare față de evenimentele contemporane îl fac pe Andrei Zanca să fie o voce puternică și clară, chiar dacă nu-l vedem ca persoană, mesajul lui părând a fi o voce universală, a tuturor celor care văd și nu fac, sau știu și nu pot să se exprime, în fapte sau vorbe, de aceea vocea poetică a lui Andrei Zanca este atât de puternică, pentru că el nu cere nimic pentru el însuși, el nici măcar nu așteaptă ceva pentru ființa lui, de unde și o urmă de blazare, poate chiar resemnare în ceea ce-l privește, însă deloc permisiv cu cei care încalcă legile firii, mesajul lui dorindu-se a fi expresia umanismului, a tradițiilor, a credinței și chiar a purității, pe care, pentru a o exprima, o pune în seama animalelor și a naturii, puritate pe care o contrapune decadenței speciei umane. Desigur, toate acestea nu-l împiedică pe poet să aibă propriile îndoieli, frământări ale conștiinței, fapt care-i duce poezia, uneori, în zona de jurnal intim, ceea ce-l face pe cititor să-i descopere și puțin din latura umană poetului, deși starea de creație îl poate surprinde chiar pe autor însuși, revelându-i percepții ascunse.

Dincolo de sensibilitățile poetului, cartea Colinele liturgice a lui Andrei Zanca este o carte de atitudine literară împotriva societății corupte și o bine construită pledoarie pentru OM și valorile lui.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *