Description
Volum premiat la Concursul de manuscrise Itaca 2023, secțiunea proză.
Într-o așezare în apropiere de Konitsa, intru într-un muzeu. Localnicii au pus pe pereți chipurile băieților lor, pieriți în lupta cu italienii. Anul 1940. Băieții, cu sprâncenele îmbinate. Chipuri pe care-i scrisă toată asprimea Epirului. Oare-și mai aduce cineva aminte de ei, de pe vremea când treceau pe străzile-n pantă și nu stăteau încă țepeni, cu chipiul pe cap pe pereții încăperii din piatră?
La un moment dat mă atrage chipul unuia dintre ei. Trăsăturile armonioase, copilărești. Privirea melancolică. Seamănă izbitor cu fiica mea, într-o fotografie mai veche de-a ei, de-abia ieșită din adolescență. Cu fiica mea? Ies tulburată din încăpere. Cineva mă oprește.
“E ceva cu tine… ce ți se-ntâmplă?”
„Parcă știu și eu ce?”
Îl întreb pe primar:
„Numele ăsta, din două silabe, deci epirot, se mai aude prin satele din jur? La noi, la români, îi ziceau Jipa”.
„Cum de nu, îmi spune primarul, sunt mulți Zipas pe-aici, vrei să vorbești cu ei? Îi chem imediat. Poate-ți găsești veri, nepoți. Dau acum o strigare și vin oamenii cu fotografii”.
„Să nu faci asta, îi spun. Cei ce-l purtau în România au părăsit Epirul de peste 200 de ani. Întâi pietrari, au construit biserici grecești în localitățile de pe Dunăre. Apoi, după o generație, două, s-au apucat de comerț. Căpitani cu barcutsa. S-au românizat. Unul din neamul ăsta, al vostru și-al meu, stă cu o elice la cap, într-un cimitir pe o stradă care-i și poartă numele. Când voi vă luptați cu italienii, el slujea sub un alt steag. Așa ne duce viața, prin ani, de colo-colo. Cine mai știe cine e cine. Lui îi spuseseră Jipa. Dar bunicii și străbunicii lui veneau din țara care nu are în alfabetul ei litera J. Când bate vântul pe Bărăgan, elicea se-nvârte. Și el stă tot așa, într-o fotografie, cu chipiul pe creștet, cu sprâncenele îmbinate și cu ochi melancolici. Fata mea, născută în București, crescută-n Olanda, măritată-n Atena cu un grec și emigrată în Franța, îi seamănă cap tăiat celui din fotografie”.
„Și tu, mă întreabă epirotul, unde trăiești, că te văd vorbind și-alte limbi?”
„Ei, eu acum sunt prin celălalt capăt de Europă, dar am copilărit și mi-am trăit tinerețea tot printre munți. Românii le-au spus Apuseni. Sate frumoase, lume amestecată, de multe nații. Istorie complicată”.
„Păi, o fi ceva ca prin Iannina”, îmi spune primarul. Și dintr-odată simt în privirea lui mult respect. Nu atât pentru mine, cât pentru el însuși, fiindcă rostise numele Iannina.
Monica Săvulescu Voudouri
Reviews
There are no reviews yet.